Home / Actual / Știți ce înseamnă FPS?

Știți ce înseamnă FPS?

FPS. Mulți dintre voi știu ce înseamnă, dar să vă spun ce am înțeles eu că înseamnă.

F vine de la Farmacie, dar ar putea foarte bine să vină de la Familie. Pentru ca acesta este sentimentul pe care îl ai când intrii în Farmacie, stai câteva minute și observi grija cu care se ocupă Anca, Erika, Laura, Oana și Beta de fiecare client în parte. Apoi ajungi să discuți cu ele, să le cunoști, și sentimentul de familie iți este și mai bine întipărit în minte.

P vine de la Precizia, cartierul unde este locată farmacia, dar și de la Precizia cu care prepară Gabriela E, Gabriela V și Monika, farmacistele responsabile cu receptura, minunatele creme, loțiuni, balsamuri, șampoane și alte produse comercializate sub brandul Farmacia Precizia. Dacă le-ați încercat, știți foarte bine despre ce vorbesc atunci când spun că sunt minunate. Dacă nu, o parte le găsiți prezentate pe pagina lor de Facebook. Sau mai bine, mergeți direct la Farmacie – Str. Parcului 20 – vizavi de poarta uzinei Electroprecizia.

S vine de la Săcele, locul unde a început acum 128 de ani această frumoasă poveste. Dar poate la fel de bine să vină de la Suflet pentru că tot ce se face aici se face cu suflet. Și pentru că această frumoasă familie este condusă de o persoană foarte dedicată, care iubește ce face și pune mult suflet în munca ei, o persoană mereu veselă, care transmite o puternică energie pozitivă colectivului din care face parte, doamna farmacist Raluca Roșculeț.

Asta înseamna FPS. Farmacia Precizia Săcele. Sau Familia care Prepară din Suflet. Oricum, Farmacia Preferată a Săcelenilor.

Mai jos aveți o frumoasă poveste despre istoria Farmaciei Precizia! 

“Coroana de aur” sau “Aranykorona”, parte din istoria orașului Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply