Home / Actual / Sărbătoare la Săcele: 200 de ani de la sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Satulung

Sărbătoare la Săcele: 200 de ani de la sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Satulung

În anul 1819 avea să fie sfințită o monumentală biserică din Satulung-Săcele, județul Brașov, închinată Adormirii Maicii Domnului. Târnosită în vremea episcopului Vasile Moga, biserica a devenit un simbol al credinței ortodoxe a românilor din ținuturile săcelene, dar și un important și valoros monument de patrimoniu național, fiind împodobită cu o pictură deosebită, realizată de renumitul pictor brașovean Mișu Pop.

La 200 de ani de la acest moment unic din istoria comunității săcelene, cele trei parohii arondate locașului de cult au organizat duminică, 11 august, o sărbătoare duhovnicească și cultural-artistică la care au participat mulțimi de credincioși din aceste ținuturi. Sfânta Liturghie a fost oficiată în „Biserica Sfintei Adormiri” din Satulung-Săcele de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul de Săcele, Sorin Șerban, cei trei slujitori ai bisericii, părintele Antonio-Cristian Aroneasa, părintele Alexandru Ion Petrica și părintele Alexandru Morogan, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.

Numeroși credincioși prezenți la Sfânta Liturghie au îmbrăcat costumele populare specifice acestei zone și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Angelo-George Ionescu a fost hirotonit diacon, iar diaconul Florian-Gheorghe Ion a fost hirotonit preot pentru Parohia Săvăstreni, județul Brașov.

Ofrandă și responsabilitate

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhimandritul Ioachim Tomoiagă. Părintele vicar-administrativ a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat minunea înmulțirii pâinilor.

„Primul lucru pe care trebuie să-l reținem din Evanghelia de astăzi este că minunea înmulțirii pâinilor în pustie are, de fapt, să fie prefigurarea Euharistiei. Al doilea lucru important este că Mântuitorul Hristos nu desparte, dar distinge hrana sufletească de hrana trupească și dă întâietate hranei celei sufletești. Al treilea lucru pe care îl învățăm astăzi se referă la ofrandă. La baza minunii pe care a făcut-o Mântuitorul nu au stat pâinile și peștii din desaga tânărului, ci responsabilitatea lui. Învățăm că la baza fiecărei minuni din viața noastră stau ofranda și responsabilitatea noastră”, a subliniat părintele Ioachim Tomoiagă.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu i-a hirotesit iconomi pe preoții Antonio Cristian Aroneasa și Alexandru Morogan. Ierarhul a oferit acte de cinstire Consiliilor și Adunărilor parohiale ale celor trei parohii arondate bisericii, precum și mai multor binefăcători ai locașului de cult.

„Mântuitorul a spus despre Sine că este «Pâinea Vieții», Care se deosebește de mana căzută în pustie. Cei care au mâncat mană au murit, dar cei care mănâncă Pâinea Vieții, vii for fi în veac. Apoi, Mântuitorul ne-a arătat că Pâinea aceasta, deși am adus-o noi și o vedem noi, este Taină mare. Pîinea se frânge și se împarte tuturor, așa cum s-a înmulțit pâinea din Evanghelia de astăzi și a săturat miile de oameni, râmânând 12 coșuri de firmituri”, a subliniat ierarhul în cuvântul de binecuvântare.

Mulțumirile preoților și credincioșilor de la biserica săceleană au fost transmise de părintele Antonio-Cristian Aroneasa, care a prezentat un scurt istoric al locașului, a amintit preoții care au trudit aici de la începuturi și până în prezent, iar mai apoi i-a oferit ierarhului mai multe daruri din partea comunității.

Expoziție de fotografii, icoane și obiecte populare

Sărbătoarea de la Satulung-Săcele a continuat cu vizitarea expoziției de fotografii și obiecte tradiționale din Ținutul Săcelean. Expoziția a fost realizată în curtea bisericii, prin implicarea Asociației „Zestrea Săceleană”, oaspeții și credincioșii având posibilitatea să afle mai multe despre istoria acestor locuri, despre oamenii și îndeletnicirile lor din trecut. Totodată, Asociația „Izvorul Săcele” a editat pentru acest moment aniversar un album monografic dedicat locașului de cult și comunității din Satulung.  De asemenea, doamnele din cadrul atelierului de pictură „Mioritica” al bisericii au expus mai multe icoane pe sticlă.

Toți cei prezenți s-au închinat raclei unde se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia