Home / Actual / Sacelenii sar pentru Romania la FOTE

Sacelenii sar pentru Romania la FOTE

România va participa cu 24 de sportivi la ediția 2015 a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care va fi găzduită, în premieră, de două regiuni din țări diferite – Vorarlberg (Austria) și Liechtenstein. Ţara noastră va fi reprezentată de sportivi în 6 din cele 8 discipline sportive la care se va concura şi anume: sărituri cu schiurile, biatlon, schi fond, schi alpin, patinaj artistic și snowboard.

saritori foteDin delegația de 40 de persoane care se va deplasa la FOTE fac parte şi cei patru săritori săceleni: Bianca ŞTEFANUŢĂ, Iulia ŞTEFAN, Ştefan BLEGA şi Sorin MITROFAN, alături de antrenorii lor Lorincz BALINT şi Csabi MAGDO. Cei patru sportivi săceleni legitimaţi la clubul CSS Braşovia vor concura la probele individuale băieți și fete și la proba pe echipe mixt.

La competiția programată în perioada 25-30 ianuarie 2015 și rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani sunt așteptati peste 850 de concurenți din 45 de țări europene, iar organizatorii vor avea o misiune deloc ușoară: să se ridice la nivelul FOTE Brașov 2013, considerat de forurile internaționale de specialitate cel mai bine organizat Festival de până acum.

Le dorim mult succes tinerilor sportivi săceleni şi speram că se vor întoarce înapoi cu rezultate de excepţie!

Dacă ţi-a plăcut acest articol citeste şi BURSE pentru Performanta la Sacele!