Home / Actual / “Săcelele verde”, un proiect al PER a fost adoptat. Ce conţine el?

“Săcelele verde”, un proiect al PER a fost adoptat. Ce conţine el?

Inițiat de consilierii locali Panait Cristian și Iordache Mihaela, proiectul “Săcelele verde” a fost aprobat.

Conform acestei propuneri, orice persoană fizică sau juridică din Municipiul Săcele care solicită autorizaţie de construire pentru locuinţe sau alte categorii de obiective cu caracter definitiv are obligaţia de a planta pomi fructiferi/arbori/arbuşti, astfel:

  • pentru locuinţele unifamiliale se vor planta minim 3 pomi fructiferi/arbori/arbuşti.
  • pentru locuinţele colective – dezvoltatorii imobiliari vor planta: pentru constructii cu regim de înălțime de maxim P+2+M – minim un pom frunctifer/arbore/arbust pe apartament/garsonieră si pentru constructii cu regim de inaltime mai mare de P+2+M – minim 20 pomi fructiferi/arbori/arbusti pentru fiecare 1000 mp de teren
  • pentru hale de producție se va planta perdea protectiva de arbori pe tot perimetrul halei, exceptand caile de acces
  • pentru alte categorii de obiective cu caracter definitiv se va planta minim 1 pom fructifer/arbore/arbust pentru fiecare 100 mp construibili.

Si persoanele fizice care se căsătoresc vor putea planta pe domeniul public 1 pom fructifer/arbore/arbust, iar pentru fiecare nou născut, părinţii vor putea planta pe domeniul public câte un pom fructifer/arbore/arbust, care va purta numele copilului.

Serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Săcele vor întocmi o listă cu locațiile (domeniul public) unde se poate planta, speciile de pomi care se pot planta, precum și perioadele potrivite pentru aceasta.

ATENTIE! Nerespectarea angajamentului de plantare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravențională de 1.000 lei pentru persoanele fizice şi, respectiv, de 2.500 lei pentru persoanele juridice, ca sancţiune principală, precum şi plata materialului săditor şi a manoperei de plantare, ca sancţiune complementară.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply