Home / Actual / Săcele: Preşedinţii şi membrii secţiilor de votare de la Referendum îşi pot ridica banii

Săcele: Preşedinţii şi membrii secţiilor de votare de la Referendum îşi pot ridica banii

Începând de ieri (15 octombrie) la Primăria Săcele efectuează plata indemnizaţiilor pentru preşedinţii şi membrii secţiilor de votare din oraş, care au participat referendumul pentru revizuirea Constituţiei din 6 – 7 octombrie.   

Preşedinţi de secţie de votare vor primi câte 875 lei, iar în ceea ce-i priveşte pe membri aceştia vor primi câte 276 lei.

Banii pot fi ridicaţi de la casieria Primăriei Săcele, între orele 8-16, indemnizaţia eliberându-se personal, pe baza actului de identitate.

În Municipiul Săcele prezența la vot la referendum a fost de 15,74%.

Dintr-un total de 27.370 de persoane cu drept de vot au fost prezente la urne 4308 persoane.

Procentul de voturi DA a fost de 91,41%, de voturi NU – 6,73%, 80 de voturi fiind anulate.

Tiroliana 7 Scări a fost redeschisă! Dacă totul era conform legii, cine platește pentru acest abuz?

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia