Home / Actual / Rezultate excelente pentru Club Sportiv Babarunca

Rezultate excelente pentru Club Sportiv Babarunca

2392091_orig (1)Pădurea Gâlmeia de lângă Boldeşti, judeţul Prahova, a fost gazda Cupei Sănătatea de toamnă la orientare în alergare, Cupa la care a participat şi un lot format din 8 membri ai C.S. Babarunca din Săcele. A fost un concurs dificil, vremea ploioasă şi traseele solicitante tehnic şi fizic au supus sportivii participanţi la grele încercări, mulţi dintre ei abandonând sau fiind descalificaţi.

Judecând din perspectiva dificultăţii concursului, cu atât mai valoroase sunt rezultatele obţinute de sportivii săceleni ce au reuşit să termine competiţia pe locuri fruntaşe. Astfel Iulius Rauchman a obţinut locul 1 la categoria masculin 40 ani, Iuliu Dopovecz locul 1 la M 45 şi Emil Puscaş locul 2 M 45, Dopovecz Iuliu senior locul 1 la categoria masculin 80 de ani (el fiind la această ora cel mai vârstnic participant din ţară la acest gen de competiţie). Felicitări pentru participare şi pentru rezultatele frumoase obţinute.

INFO – Orientarea turistică se prezintă ca un sport relativ nou, importat din Scandinavia. El poate fi
definit ca o mixtură de citire a hărţilor şi “cross – country running”. Obiectivul competitorilor este parcurgerea unui traseu, “jalonat” cu o serie de puncte de control, a căror poziţie nu se cunoaşte, intr-un timp cât mai scurt.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply