Home / Actual / RAT Brașov va deveni operator metropolitan. 2 trasee trec prin Săcele, dar noi am fost scoși din asociație de administrația lui Virgil Popa (PSD)

RAT Brașov va deveni operator metropolitan. 2 trasee trec prin Săcele, dar noi am fost scoși din asociație de administrația lui Virgil Popa (PSD)

De la 1 iulie 2019, RATBV SA va deveni operator metropolitan de transport pentru 17 localităţi din Zona Metropolitană: municipiile Brașov, Săcele și Codlea, orașele Ghimbav, Predeal, Râșnov şi, comunele Bod, Budila, Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni și Vulcan.

În urma unor discuţii cu primarii celor 17 localităţi, specialiștii au stabilit cinci coridoare ale transportului metropolitan care urmează legăturile cu principalele localități, pe drumuri naționale sau județene, toate legate de Brașov.

În cadrul fiecărui coridor vor putea exista mai multe linii (nu este obligatoriu ca o linie să facă tot traseul, dar este necesară acoperirea întregului coridor, adică un călător trebuie să aibă posibilitatea să schimbe liniile pentru a ajunge la capătul coridorului).

Cele 5 coridoare sunt următoarele:

  • Culoarul 100: Predeal şi Săcele. Autobuzele care vor lega Braşovul de cele două localităţi vor avea indicativul 100, 101 etc
  • Culoarul 200: Poiana Braşov – Râşnov – Cristian: Autobuzele care vor lega municipiul Braşov de staţiune şi de cele două localităţi vor avea indicativul 201, 202, 203 etc 
  • Culoarul 300: Vulcan-Cristian-Ghimbav-Codlea. Autobuzele de pe acest culoar vor avea indicativul 300, 301 etc 
  • Culoarul 400: Hălchiu – Feldioara – Bod – Sânpetru – Hărman. Pe acest culoar vor circula autobuze cu indicativul 400, 401, 402, 403 etc 
  • Coloarul 500: Prejmer – Cărpiniş – Tărlungeni – Săcele. Autobuzele care vor merge pe traseele incluse în acest culoar vor fi numerotate cu 500, 501 etc. 

Una dintre condițiile esențiale în această activitate integrată este ca fiecare dintre primăriile implicate să suporte partea sa de subvenție de transport din planul metropolitan. Atât reprezentanții Agenţiei Metropolitane de Dezvoltare Dutabilă a Transportului Metropolitan Braşov, cât și cei ai Municipiului Brașov și RATBV SA au subliniat faptul că rețeau integrată nu va funcționa pe cheltuiala exclusivă a Municipiului Brașov.

Pe de altă parte, fiecare localitate își va putea dezvolta propria rețea de transport în interiorul localității, după ce rețeaua principală va fi pusă la punct.

“La o primă analiză, pentru transportul metropolitan în alte localităţi decât municipiul Braşov ar fi nevoie de 71 de autobuze”, spune directorul RATBV, Ovidiu Bucurei.

Operatorul de transport public va achiziţiona în acest an 105 autobuze noi. De asemenea, pe viitor, în flota RATBV ar mai putea intra 63 de autobuze ecologice, care vor fi achiziţionate prin diferite proiecte pe care Primăria Braşov le are în pregătire, pe fonduri europene. 

conform brasovmetropolitan.ro

Haideți să NU ieșim din Asociația Metropolitană Pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia