Home / Actual / Proiectul Tamina blocat de traseul urşilor prin Masivul Piatra Mare
Proiectul Tamina blocat de traseul urşilor prin Masivul Piatra Mare

Proiectul Tamina blocat de traseul urşilor prin Masivul Piatra Mare

Fundaţia Carpaţi, cea care gestionează situl Natura 2000 ce se suprapune peste zonă, nu este de acord cu lucrările propuse si blochează investitiile în modernizarea turistică de la Tamina.

Fundatia se teme ca arealul si traseele pe care ursii din zonă se deplasează vor fi afectate de acest proiect.

Reprezentanţii Regiei Locale a Pădurilor Săcele au însă o alta părere:

Custodele spune că ursul este pe cale de dispariţie şi trebuie protejat inclusiv pe suprafaţa de 1.063 de metri pătraţi a Cascadei Tamina, asta în condiţiile în care aceste animale pot fi văzute peste tot, inclusiv în oraşe.

Este greu de crezut că urşii trec exact prin canion, unde terenul este accidentat, iar la mică distanţă este un drum forestier, pe care animalele îl folosesc.

a spus Cristian Popa, reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele

Pe 3 iulie a început cea de-a treia etapă, de elaborare a studiului de evaluare a impactului asupra mediului, după ce, în 28 iunie, împreună cu reprezentanţii APM a fost vizitat amplasamentul.

După finalizarea acestui studio, documentul va fi depus spre aprobare la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Dar avand în vedere faptul că etapa birocratică se prelungeşte, sînt slabe şanse ca anul acesta să mai înceapă lucrările.

Scroll To Top