Home / Actual / Primăria Săcele confirmă întenţia de a lua un împrumut de peste 25 milioane lei. Asta deşi afirma că “sacul nu s-a golit” şi mai sunt şi alte împrumuturi de plătit

Primăria Săcele confirmă întenţia de a lua un împrumut de peste 25 milioane lei. Asta deşi afirma că “sacul nu s-a golit” şi mai sunt şi alte împrumuturi de plătit

Sacul nu e “gol” spune executivul săcelean şi nici îndatorarea la nivel maxim!

“Creditarea este o practică economică firească, atât în dezvoltarea unei firme, cât și în cea a unui oraș, începe comunicatul Primăriei Săcele.

În ceea ce privește Municipiul Săcele, gradul de îndatorare, cel care reflectă nivelul îndatorării orașului, este unul mic, anume 7,24% la nivelul anului 2017.

Acest lucru permite ca municipalitatea să poată accesa împrumuturi. Trebuie amintit aici că orașele importante din țară au grade de îndatorare mult mai mari.

În privința excedentului bugetar acesta a existat nu numai la începutul anului 2017, dar și la începutul anului 2018. De asemenea, și anul acesta Municipiul Săcele va avea un excedent bugetar care va fi cunoscut însă după încheierea exercițiului bugetar pe 2018.

La finalul anului 2017, excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar a fost în sumă de 21.687.935,20 lei. 

Deci, nici vorbă de ”golit sacul” la Săcele”, spune comunicatul autorităţilor.

Atunci cum s-a ajuns de la un excedent bugetar generos la ideea de a deschide o linie de creditare?

Mai sunt şi alte împrumuturi de rambursat

În privința situatiei împrumuturilor, Primaria Sacele precizeze că municipalitatea mai are de plătit două credite accesate de primarii Vasile Lața și Radu Nistor Florea.

Primul dintre ele a fost accesat în 2006 și a fost în valoare de 16.500.000 de lei, având ca scadență anul 2026, iar al doilea în anul 2009 și a fost în valoare de 5.814.736 lei, având ca scadență anul 2019.

Deşi visteria nu s-a golit, iar municipalitatea mai are de rambursat şi alte credite, se doreste să se deschidă o noua linie de creditare de maxim 25.500.000 lei.

De fapt, spune comunicatul Primariei Sacele, fiind vorba de o linie de creditare, suma împrumutată va fi cu siguranță mai mică.

info conform comunicat Primăria Municipiului Săcele

Exclusiv! La Săcele s-a golit visteria. Primarul Virgil Popa vrea să împrumute peste 25.000.000 de lei

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia