Home / Actual / Primăria Municipiului Săcele pierde un proces în instanță. Despre ce este vorba?

Primăria Municipiului Săcele pierde un proces în instanță. Despre ce este vorba?

Oficialii Primăriei Municipiului Săcele au refuzat, în septembrie anul trecut, acreditarea unui reporter Brașov TV pentru instituția pe care Virgil Popa, membru PSD, o conduce.

Solicitarea pentru emiterea acreditării fiind respinsă de conducerea Primăriei Săcele, s-a deschis acțiune în instanță, la Tribunalul Brașov, pentru a se stabili cine are dreptate.

Un judecător al Secției Contencios administrativ și fiscal a decis să-l oblige pe primarul din Săcele, Virgil Popa, ,,să emită în scris acreditarea pe numele reporterului Amelia Vulcu”.

În minuta sentinței pronunțată de instanța de fond se mai precizează: ,,Respinge excepția tardivității, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei capacității de folosință a primăriei, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Primaria Municipiului Săcele”.

sursa BrasovTV.com