Home / Actual / Prefectul Brasovului vrea să mute elevii din Gârcini la alte scoli din Săcele

Prefectul Brasovului vrea să mute elevii din Gârcini la alte scoli din Săcele

mohaciBraşovul are un plan de măsuri pentru incluziunea rromilor, în conformitate cu Strategia Guvernului României pentru perioada 2015-2020. Planul a fost elaborat de Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Prefecturii, care a analizat prevederile actului normativ emis de Guvern, dar a consultat şi instituţiile publice implicate. Direcţiile de acţiune prevăzute în document sunt Educaţia, Ocuparea forţei de muncă, Sănătate, Locuire şi mică infrastructură şi Cultură.

Grupul mixt de lucru a aprobat un plan judeţean de măsuri, prefectul Mihai Mohaci (foto sus) anunţând faptul că  după sărbătorile de Pasti va stabili întâlniri cu primarii localităţilor în care există comunităţi de romi.

Vom începe cu municipiul Săcele, unde mai avem de rezolvat probleme legate de infrastructura şcolară. La şcoala Gimnazială nr. 5 din Gârcini învaţă aproximativ 1.500 de elevi, cursurile desfăşurându-se în trei schimburi. Cred că pe termen scurt am putea rezolva această problemă prin transportarea unor elevi de la această unitate la o altă şcoală din localitate, unde este suficient spaţiu. De asemenea, tot în acest cartier va trebui să vedem ce facem cu situaţia juridică a terenurilor pe care sunt construite unele case”

a punctat prefectul Braşovului.

sursa: bzb.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

6 comments

  1. Cu situația judiciară e simplu: îi izgonim cu armata(motivele mai jos)! Francezii pot, putem și noi! Cum adică să-i includem? Unde să-i includem? M-am îmbolnăvit de la aerul din autobuz, în curând voi avea hepatită.
    Puntul 2: scandalul pe care-l fac! era o gălăgie ieri în autobz (mai rău ca în alte zile), se împingeau intenționat în tine și căutau ceartă, bătaie! Cum adică să-i răspândim în oraș? Sunteți nebuni? Se vor înmulți mai rău ca în Gârcini! Sunt rude cu iepurii! Nu există respect din partea lor, vă invit să stați între 13:00 14:30 în stația de la Precizia să vedeți ce înseamnă școlarizarea țiganilor și pe ăla care a debitat asemenea lucruri, în autobuzul în care se urmcă îl trimit și l-ași coborî în mijlocul Gârciniului! Nu mai stați la birou, ieșiți pe stradă și luați decizii pentru localnici, nu pentru oamenii fără buletin, clandestinii paraziți sociali!

  2. Cu situația judiciară e simplu: îi izgonim cu armata(motivele mai jos)! Francezii pot, putem și noi! Cum adică să-i includem? Unde să-i includem? M-am îmbolnăvit de la aerul din autobuz, în curând voi avea hepatită.
    Puntul 2: scandalul pe care-l fac! era o gălăgie ieri în autobz (mai rău ca în alte zile), se împingeau intenționat în tine și căutau ceartă, bătaie! Cum adică să-i răspândim în oraș? Sunteți nebuni? Se vor înmulți mai rău ca în Gârcini! Sunt rude cu iepurii! Nu există respect din partea lor, vă invit să stați între 13:00 14:30 în stația de la Precizia să vedeți ce înseamnă școlarizarea țiganilor și pe ăla care a debitat asemenea lucruri, în autobuzul în care se urmcă îl trimit și l-ași coborî în mijlocul Gârciniului! Nu mai stați la birou, ieșiți pe stradă și luați decizii pentru localnici, nu pentru oamenii fără buletin, clandestinii paraziți sociali!

  3. Ce mai fac ei? Își învață copii să se cace în Brașov! În stația de la Carrefour, și-a trimis plodul să se cace în văzul lumii! De parcă toalete n-ar fi! Totodată, aruncă unde le vine pamperșii!

    Când nu trebuie, am aparatul foto la mine… Ieri nu l-am avut!

  4. Ce mai fac ei? Își învață copii să se cace în Brașov! În stația de la Carrefour, și-a trimis plodul să se cace în văzul lumii! De parcă toalete n-ar fi! Totodată, aruncă unde le vine pamperșii!

    Când nu trebuie, am aparatul foto la mine… Ieri nu l-am avut!

Leave a Reply