Home / Actual / Memorialul “Marian Măuță” la cea de-a doua ediție

Memorialul “Marian Măuță” la cea de-a doua ediție

Sâmbătă 9 decembrie începând cu ora 9:00, sala de sport a Liceului George Moroianu va fi gazda celei de-a doua ediții a Memorialului “Marian Măuță”. 

Competiția se anunță a fi una spectaculoasă datorită participării echipelor de top ale fotbalului brașovean: Precizia Săcele, AFC Hărman, Cetate Râșnov, AS „SR” Brașov, ACS Steagul Roșu Brașov, Olimpic Zărnești, lista fiind completată de AS Nemere Ghelnița – ocupanta locului 1 în județul Covasna și de o echipă formată din foști fotbaliști, colegi și prieteni ai lui Marian Măuță.

Evenimentul este dedicat memoriei fostului apreciat fundaș central Marian Măuță, care a evoluat și la FC Tractorul, și la FC Brașov în decursul carierei, cu destule meciuri jucate în Liga I.

La prima ediție au participat 9 echipe, iar finala a fost câştigată de echipa „Prietenii lui Măuţă” (Ion Arotăriţei, Adrian Popa, Mircea Onita, Constantin Pungă, Dragoş Cristean, Lucian Bica, Laurenţiu Hârlab, Eduard Gherghe, Radu Burciu, Adrian Călugăreanu, Marius Nicodim şi Paul Bentu, coordonaţi de Adrian Marin), după executarea loviturilor de departajare în faţa echipei lui Dani Oţil, „Neatza & Prietenii”.

Finala mică a fost câştigată de Precizia Săcele, care s-a impus în faţa celor de la Old Precizia 2004.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply