Home / Administratie / Lucrari ce NU necesita autorizatia de constructie

Lucrari ce NU necesita autorizatia de constructie

Lucrarile de constructii sunt permise numai pe baza unei autorizatii de construire, dupa cum reglementeaza Legea nr. 50/1991.

Potrivit acestui act normativ, autorizatia de construire se emite la solicitarea detinatorului titlului de proprietate asupra unui imobil (teren si/sau constructii), cu respectarea prevederilor documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Sunt, insa, si o serie de cazuri in care NU este necesara o autorizatie de construire. Astfel, dupa cum se precizeaza in reglementari, se pot executa fara autorizatie de construire lucrarile care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora.

Este vorba de urmatoarele tipuri de constructii:

  • reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit;
  • zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de fatada si culorile cladirilor;
  • reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de contorizare a consumurilor de utilitati;
  • reparatii si inlocuiri la pardoseli;
  • reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare (tencuieli, placaje, altele asemenea), la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;
  • lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente;
  • lucrari de foraje si sondaje geotehnice pentru constructii de importanta normala sau redusa, situate in afara zonelor de protectie instituite pentru zacaminte acvifere;
  • lucrari de constructii funerare subterane si supraterane, cu avizul administratiei cimitirului.

De asemenea, nu aveti nevoie de autorizatie nici daca faceti reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate.

Acelasi lucru este valabil si pentru reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei, precum si pentru zugraveli si vopsitorii interioare.

In acelasi timp, se pot executa fara autorizatie de construire si lucrari pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau inchise, destinate difuzarii si comercializarii presei, cartilor si florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fara fundatii si platforme, precum si fara racorduri si/sau bransamente la utilitati urbane, cu exceptia energiei electrice.

Faptul ca autorizatia de construire nu este necesara inseamna ca cei care doresc sa execute lucrarile mentionate mai sus vor fi scutiti atat de obtinerea unei intregi documentatii, cat si de unele costuri stabilite de Codul fiscal. 

Mai exact, nu va fi nevoie de certificat de urbanism sau de avize si acorduri date de asociatiile de proprietari sau de anumite institutii cu atributii in domeniu.

De asemenea, nu trebuie depus nici proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire, care se elaboreaza doar de colective tehnice de specialitate, se insusesc si se semneaza de cadre tehnice cu pregatire superioara numai din domeniul arhitecturii, constructiilor si instalatiilor pentru constructii.

In ceea ce priveste costurile, beneficiarii lucrarii vor fi scutiti de taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, care variaza, pentru mediul urban, intre 4 si 12 lei. Acelasi document, pentru mediul rural, are o valoare egala cu 50% din taxa stabilita pentru mediul urban.

Totodata, nu se va plati nici taxa pentru eliberarea unei autorizatii de construire pentru o cladire care urmeaza a fi folosita ca locuinta sau anexa la locuinta, care este egala cu 0,5% din valoarea autorizata a lucrarilor de constructii.

sursa: avocatnet.ro

case_asa_da

Citeşte şi despre cum putem

îmbunătăţi aspectul oraşului Săcele.

Click pe poza din dreapta!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

2 comments

  1. Nu pot sa cred ce vad despre Sacele. Daca mie miau trebuit peste 2 ani ca sa pot deschide un pnct de lucru an Sacele atunci ma antreb cui ai pasa de Sacele.

Leave a Reply