Home / Actual / La meciul din 25 noiembrie cu AS “SR” Braşov: “Vrem autocare, pentru deplasare”

La meciul din 25 noiembrie cu AS “SR” Braşov: “Vrem autocare, pentru deplasare”

Sub presiunea imensă a întregii comunităţi braşovene, ce forţează o promovare a echipei AS “SR” Braşov în Liga a III-a, încă din primul an de la înfiinţare, meciul dintre SR Braşov şi Precizia Săcele se va disputa, sâmbătă 25 noiembrie, de la orele 11:00, pe stadionul tineretului din Braşov.

Arbitrii, oficiali şi obsevatori cu toţii ştiu şi simt greutatea meciului direct dintre cele două echipe.

Pe de-o parte o avem pe AS SR Braşov, considerată de suporteri urmaşa muribundei FC Braşov, deşi mai există în fotbalul braşovean şi o ACS Steagu Roşu Braşov, iar de cealaltă parte o avem pe Precizia Săcele, o prezenţă constantă în ultimii 20 de ani în eşaloanele II şi III ale fotbalului românesc, un proiect local ce-şi propune să crească copii valoroşi şi să le ofere şansa reala de a face performanţă.

Ultima afirmaţie este argumentată de rezultatele frumoase obţinute în ultimii ani de juniorii săceleni, cei ce au reuşit să fie de 2 ori la rând vicecampionii României la categoria lor de vârstă în competiţia judeţeană.

Dacă prezenţa suporterilor stegari în număr mare la acest meci nu va mira pe nimeni, susţinerea echipei Precizia Săcele poate fi la fel de numeroasă dacă şi administraţia săceleană va veni în întâmpinarea dorinţei acestora de a-şi susţine echipa favorită.

“Vrem autocare, pentru deplasare”, obişnuia să strige galeria de la Săcele, formată din băieţi inimoşi ce nu-şi lăsau echipă la greu.

Putem împreună să eliminăm din presiunea de pe umerii fotbaliştilor săceleni printr-o prezență numeroasă la meciul din 25 noiembrie, iar aceştia ne vor răsplăti cu un joc bun şi un rezultat pe măsură!

Ne vedem la meci! Mai întâi mâine, acasă – la disputa cu Prietenii Rupea și sâmbăta viitoare la Brasov pentru derby-ul cu SR-ul

Articol semnat de Ciprian Sterpu,

Stigmatizat de actuala administratie de la Săcele, drept “Cârcotasul de serviciu”

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply