Home / Actual / Haos administrativ! Lucrările de extindere a canalizării încep cu o amânare! Compania Apa spune ceva, Primăria Săcele spune altceva!

Haos administrativ! Lucrările de extindere a canalizării încep cu o amânare! Compania Apa spune ceva, Primăria Săcele spune altceva!

“Bulevardul George Moroianu va fi închis traficului rutier, pentru lucrări de extindere a rețelelor de canalizare care includ montarea unei conducte de canalizare pe o lungime de 700 de metri și realizarea unui număr de 66 de noi racorduri de canalizare.

Astfel, începând de astazi, 11 iulie – ora 9.00 și până în data de 15 septembrie, autovehiculele, inclusiv mijloacele de transport în comun, nu vor putea circula pe această stradă pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile George Coşbuc și Zizinului.”

Așa sună comunicatul Companiei Apa Brașov, cea care va implementa programul de Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare în Brașov și Săcele”

Însă Primăria Săcele anunță altceva și anume “că lucrările de apă-canal pe bulevardele Brașovului și G.Moroianu vor începe în data de 15 iulie 2019

Acest lucru se intampla din motive de natură tehnică, invocate de antreprenor SC AG SERV CONSTRUCT SRL, continuarea lucrărilor de apă-canal de pe BULEVARDUL BRAȘOVULUI și BULEVARDUL GEORGE MOROIANU, programate să înceapă în data de 11.07.2019, vor începe în data de 15.07.2019″

În consecință, începând cu data de 15.07.2019, lucrările de extindere canalizare menajeră și reabilitare rețele de apă potabilă din cartierele Baciu și Turcheș vor continua pe BULEVARDUL BRAȘOVULUI (tronson cuprins ÎNTRE STRĂZILE CANALULUI ȘI MORII), și pe BULEVARDUL GEORGE MOROIANU

    Rutele alternative sunt:

  • străzile Ady Endre sau George Coşbuc, pentru cei care vin dinspre Braşov, pe Bdul Braşovului – Piaţa Libertăţii 
  • ocolitoarea Săcele, pentru cei care vin dinspre Tărlungeni sau Cheia, pe strada Barajului
  • bulevardul George Moroianu – strada Unirii sau strada Zizinului, pentru cei care vin dinspre Cheia, pe strada Barajului

Vor fi montate panouri de avertizare a conducătorilor auto, iar zonele de lucru vor fi închise cu garduri de protecție.

Această lucrare face parte din Contractul de Lucrări nr.9F, cu titlul “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare în Brașov și Săcele”. Acesta a început în luna august a anului trecut și se va derula până în februarie 2020.

Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Raiffeisen Bank a închis sucursala de la Săcele

Primele informații despre Sântilia 2019. Proconsul, Aurel Tămaș și Veta Biriș capii de afiș din acest an!

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia