Home / Actual / Eşti prins fără rovinietă? Scapi dacă nu primeşti amendă în maxim 4 luni

Eşti prins fără rovinietă? Scapi dacă nu primeşti amendă în maxim 4 luni

Amenzile pentru cei care circulă cu mașina fără să aibă rovinieta valabilă se vor prescrie în patru luni de la săvârșirea faptelor, se arată în modificarea legislativă.

Astfel, termenul este mai mic decât cel valabil în prezent, adică cel de șase luni.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost adoptat azi de Camerei Deputaților, prin vot decisiv, după ce a trecut în 2016 și de Senat.

„Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei”, prevede legea, cu precizarea că este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenție.

Șoferi, expirarea ITP-ului duce la suspendarea înmatriculării mașinilor

Metrom Industrial Parc