Home / Actual / Editorial: Linişte şi izolare

Editorial: Linişte şi izolare

Are şi liniştea avantajele ei! Ca om, te odihneşti bine când nu te deranjează nimic.

Însă prea multă “linişte” echivalează cu moarte sigură pentru o comunitate si deocamdată, marile proiecte de infrastructură vehiculate la nivel judeţean ocolesc în “linişte” comunitatea săceleană.

Să fim corecţi până la capăt! De 25 de ani, întregul judeţ Braşov a fost văduvit de investiţii în infrastructura. N-avem autostradă, n-avem aeroport, nu suntem legaţi de nici un judeţ cu drumuri expres sau cu linii feroviare de mare viteză.

Dar stagnarea lasă locul unor investiţii ce odată realizate vor aşeza definitiv Săcelele într-o zonă a hărţii Braşovului unde nu se întâmplă nimic.

Autostrada va trece prin Predeal, Râşnov sau Cristian, aeroportul va fi la Ghimbav, iar un drum expres vă unii Brasovul de Sfântu Gheorghe.

În schimb modernizarea drumului naţional DN1V pe ruta Săcele-Doftana-Câmpina, vehiculată drept o variantă bună pentru decongestionarea traficului de pe Valea Prahovei, a fost abandonată de factorii de decizie. Din toate guvernele! Ca să nu creadă cititorul acestor rânduri că politizăm actul administrativ de asfaltare a unor drumuri forestiere, cu pretenţie de drum naţional.

Până la urmă nici nu mai ştii dacă să te enervezi sau să răsuflii uşurat.

Aşa cum spunea un cap luminat, în urma dezvoltării infrastructurii într-o zonă nu se întâmplă automat să vină bunăstarea, uneori aceasta mai şi pleacă.

Sigur, putem să fim un oraş cu titlu de municipiu şi aspect de comună pe care îl vor vizita turiştii ca să vadă cum era odinioară.

Este şi asta până la urmă o oportunitate, pe care însă o vom pierde, odată cu urbanizarea cerută pe drept de săceleni.

Sper doar ca in final să nu devenim o comunitate condamnată la linişte şi izolare!

Ciprian Sterpu – Saceleanul.Ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply