Home / Actual / Echipa HMIK se mărește an de an la Săcele

Echipa HMIK se mărește an de an la Săcele

Începutul lunii noiembrie înseamnă multe lucruri: pentru unii, acesta este festivitatea de Halloween, pe când alții își amintesc de cei dragi care nu mai sunt printre cei vii.

Pentru echipa HMIK, începutul lunii noiembrie din anul 2019 cu siguranță înseamnă o experiență unică, de neuitat.

Deși tot evenimentul a ținut numai două zile, pentru echipa noastră a însemnat mult. Zilele Sfântului Mihai aduc fiecăruia dintre noi niște schimbări în viață. Fie pe plan de percepție a diferitelor evenimente, fie pe plan fizic.

Evenimentul a adus și în viața organizației noastre o schimbare foarte majoră: a adus membrii noi. A adus tineri cu puteri proaspete, cu idei noi. Tinerii aceștia au fost anul acesta voluntari la evenimentul Zilele Sfântului Mihai, după care o mare parte dintre ei s-au hotărât să ni se alăture și să devină o parte din echipa noastră.

Am decis să mergem împreună într-un loc, unde nimeni nu ne va deranja activitatea, unde putem să ne cunoaștem mai bine, unde ne putem împrieteni unul cu celălalt.

Astfel am ajuns la Pensiunea Setétpatak Panzió din județul Covasna, unde am petrecut primul weekend din luna noiembrie. Aici am avut ocazia să aflăm mai multe lucruri personale unii de la ceilalți.

Noi, cei mai ”vechi”, am aflat că printre cei noi se află o grămadă de entusiasm, de perseverență, de voință de a face ceva pentru comunitatea din care facem parte. Cei mai recent alăturați organizației au aflat că ei pot să se bazeze pe noi oricând, despre orice situație să fie vorba: fie au nevoie de un sfat bun, fie au nevoie numai de cineva cine să le asculte, noi vom fi acolo pentru ei.

Pe parcursul acestor zile ne-am jucat împreună, am gătit și am făcut curățenie împreună. Ne-am gândit împreună, ne-am pus puterile laolaltă și căutam idei noi împreună și nu în ultimul rând, ne-am distrat împreună.

Poate că suntem diferiți, dar avem ceva ce ne leagă. Avem percepția lucrurilor, din cauza căruia știm că avem o sarcină: de a avea grijă de comunitatea în care trăim, de a avea grijă de acesta ca nu cumva să se destrame, ci să devină cât mai puternică și mai stabilă.

Știm că acești tineri o să îșă dărui toată silința pentru acest scop așa cum și noi am făcut și facem în continuare, însă acum avem o echipă puternică, determinată, astfel că nu ne dăm bătuți ușor.

Aș vrea să le salut pe acești tineri și în acest mod. Ne bucurăm enorm de mult că ați decis să vă alăturați Asociației HMIK, noi vă întâmpinăm cu brațele larg deschise!

Îî mulțumim Asociației Communitas și Uniunii Democrate Maghiare din România că ne-au ajutat ca această experiență să poate avea loc.

Îi mulțumim și trainer-ului nostru Hlavathy Péter, fără care nu am fi fost atât de atenți unii la calălalt și nu am fi putut ajunge la un asemenea nivel de cunoștință.

Datorită lor acum în Săcele există o organizație în care nu suntem numai membrii într-un grup, ci suntem o adevărată echipă.

Și în ultimul rând nu am alte cuvinte decât SUCCES HMIK! AȘA MAI DEPARTE!

a consemnat Sipos Emese, vicepresedinte HMIK

Conceptul Alphaville pentru zona Bolnoc din Săcele prinde viaţă şi arată extraordinar