Home / Actual / Domeniul schiabil Valea Largă din Săcele, parte a Masterplanului cu care Guvernul vrea să umple ţara de turişti
Domeniul schiabil Valea Largă din Săcele, parte a Masterplanului cu care Guvernul vrea să umple ţara de turişti

Domeniul schiabil Valea Largă din Săcele, parte a Masterplanului cu care Guvernul vrea să umple ţara de turişti

Cum cu frunza România nu a prea dat lovitura în turism, Guvernul a pus pe hârtie un mega-plan de investiţii din bani publici. Zeci de parcuri de aventuri, pârtii de schi, centre spa, wellnes şi balneare şi investiţii în porturile de la Dunăre, domeniul schiabil din Făgăraş, sunt printre cele 142 de proiecte de interes naţional şi local, cuprinse în Masterplanul de turism, aprobat vineri de guvern, şi prin care autorităţile de la Bucureşti vor să ridice România în topul destinaţiilor turistice la nivel internaţional.

Când vor fi gata? Exact-exact, nimeni nu face o estimare exactă. Nici măcar ministrul Mircea Dobre care spune, într-o declaraţie pentru Gândul, că puţine dintre ele ar putea începe la anul, având toată documentaţia gata. Ba chiar unele proiecte ar putea dispărea de pe listă. Şi asta pentru că regulile sunt mai stricte decât în trecut.

În afară de criteriile de eligibilitate am pus acolo nişte termene. 13.12.2018 în care autorităţile locale trebuie să vină cu documentaţia tehnico-economică. Dacă nu vin cu ea, automat proiectul dispare din hotărârea de guvern, şi până la 31.12.2019 se vine cu autorizaţia de construire.

Mircea Dobre – ministrul Turismului

Pas cu pas, autorităţile locale ale căror proiecte au fost alese din cele 1.400 primite de minister trebuie să-şi facă documentaţia tehnico-economică, după care să primească aviz de la o comisie a ministerului, iar în final să aibă autorizaţia de constructie. În final, banii vor veni de la Ministerul Turismului care poate suporta până la 100% din investiţie.

Noi funcţionăm ca o autoritate de management. Dar nu suntem pe fonduri europene, suntem pe bugetul statului. Noi suntem autoritatea de management, facem transferul de la bugetul central către bugetul local. A fost şi HG 120/2010, numai că ăla a fost aşa general, nu s-a pus niciun termen, toată lumea s-a culcat pe-o ureche şi n-a mai făcut nimeni nimic. Şi din sutele de proiecte aprobate în HG s-au făcut doar 47. Dom`ne, ne asumăm şi noi ceva, mişcăm şi noi ceva?! Sau facem o hotărâre de guvern doar de dragul de-a o face?!

Mircea Dobre – ministrul Turismului

Masterplanul cuprinde trei proiecte de turism de interes naţional care vizează dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil în Făgăraş, obiective de dezvoltare din Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, Sulina, precum şi dezvoltarea zonei de agrement în portul Constanţa.

Eu ţin foarte mult la chestia asta cu investiţiile şi vă spun, dacă numai pe ăla cu Munţii Făgăraş l-am face, am dubla capacitatea de schi a României. Ar fi 150 de kilometri de schi într-un singur loc, unde zăpada este peste 250 de zile naturală. Nu au mulţi în Europa. Ăla e un vis de-al meu personal. Dacă-l văd începând, pur şi simplu să vină un utilaj, cred că sunt deja în al nouălea cer. (…) E un proiect din 1968, acolo trebuia să fie un oraş olimpic, dar n-au fost bani, a fost cutremurul din `77

Mircea Dobre – ministrul Turismului

Proiectele județului Braşov incluse în Masterplanul de Turism:

De importanţă naţională
1. Dezvoltarea  infrastructurii domeniului schiabil,  Munţii Făgăraş (200 zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare Durabilă în Masivul Făgăraş)

De importanţă locală
1. Sanie de vară în Poiana Braşov, municipiul Braşov
2. Extindere Domeniul schiabil – etapa II, Poiana Braşov, municipiul Braşov
3. Modernizare pârtie de schi Drăguş,  comuna Drăguş
4. Domeniul schiabil, comuna Lisa
5. Îmbunătăţire domeniu schiabil, oraşul Predeal
6. Dezvoltarea domeniului schiabil zona Olăreasa, oraşul Predeal
7. Amenajare domeniu schiabil Etapa 2 – legătura cu Azuga, oraşul Predeal
8. Amenajare de noi pârtii de schi, oraşul Predeal
9. Modernizarea pârtiilor de schi existente, oraşul Predeal
10. Dezvoltarea infrastructurii de transport pe cablu, oraşul Predeal
11. Amenajarea de parcuri/baze sportive tematice de iarna şi de vară, oraşul Predeal
12. Dezvoltarea unei zone de agrement în Timişul de Jos, oraşul Predeal
13. Refugiu Salvamont Pârtia Clăbucet, oraşul Predeal
14. Parc de agrement Valea Râşnoavei, oraşul Predeal
15. Infrastructură agrement sportiv, oraşul Râşnov
16. Dezvoltarea domeniului schiabil – modernizare bază olimpică, oraşul Râşnov
17. Domeniu schiabil Valea Largă,  municipiul Săcele
18. Realizarea unor pârtii de schi cu facilităţile aferente în zona Brebina, oraşul Zărneşti

sursa: gandul.info

Scroll To Top