Home / Actual / Dana Haralambie s-a clasat pe locul 20 la Premanon, în Franța

Dana Haralambie s-a clasat pe locul 20 la Premanon, în Franța

România a fost reprezentată în cele două etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile din Franţa de trei săcelence: Dana Haralambie, Carina Militaru şi Diana Trâmbiţaş. Chiar dacă Diana și Carina s-au oprit în şedinţele de calificare, fetele noastre au acumulat experienţă pentru întrecerile viitoare.

Dana Haralambie a avut ghinion în prima etapă desfășurată sâmbătă, ratând prezenţa în manşa secundă pentru un singur punct, însă, ambiţioasă cum o ştim, în etapa de duminică a reuşit să se califice în manșa secundă după o săritură de 79 m, în condițiile în care locul întâi, germanca Althaus Katharina a sărit 85 m. În manșa secundă sportiva noastră a sărit 79,5 m, performanță ce i-a adus locul 20 la sfârșitul unei etape în care diferențele între concurente nu au fost foarte mari. 

Cele 11 puncte câștigate de Dana în Franța, se adaugă celor 14 acumulate în etapele inaugurale ale Cupei Mondiale desfășurate la Lillehammer în Norvegia. 25 de puncte în total pentru Dana Haralambie în cele 5 etape desfășurate până acum și locul 28 în clasamentul general al Cupei Mondiale.

Următoarele etape la care vor participa sportivele noastre vor avea loc la începutul lui 2019 și se vor desfășura în Japonia la Sapporo. 

Cutia cu cadouri: Grupul Civic Săcele – Cetățenii în Acțiune organizează o campanie de strângere de cadouri 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia