Home / Actual / Coresi Shopping Resort se deschide astazi – lista magazinelor

Coresi Shopping Resort se deschide astazi – lista magazinelor

Centrul comercial Coresi Shopping Resort, dezvoltat de Immochan, divizia imobiliară a Auchan, va fi deschis pentru public vineri, 27 martie.

Reprezentând o investiţie de 60 de milioane de euro, mall-ul are suprafaţa GLA de 45.000 mp (20 ha), suprafaţa construită de 71.000 mp, pe un teren de 20 ha. Ancora principală este hipermarketul Auchan, cea mai mare unitate a reţelei din Transilvania (13.800 mp).

La deschidere, este închiriată 96% din suprafaţa mall-ului (100 magazine deschise dintr-un total de 110). Brandurile româneşti ocupă 35% din suprafaţă, iar zona de divertisment 20%. Oficialii Immochan aşteaptă 120.000 de vizitatori în primul weekend, urmând ca într-un an traficul să atingă 8 milioane de vizitatori. După 3-4 ani de funcţionare, traficul ar urma să crească la 10 milioane de vizitatori, conform estimărilor.

În ceea ce priveşte locurile de muncă implicate, în total, în timpul şantierului, au lucrat 3.000 de persoane, iar locurile de muncă directe, cu care a rămas mall-ul, sunt în număr de 800.

Coresi Shopping Resort se deschide la Braşov cu o mulțime  de magazine de renume, restaurante de toate gusturile, opt săli de cinema, locuri de joacă şi distracţie pentru cei mici, terenuri de sport şi multă culoare. Deschiderea este programată pentru vineri, ora 10.00.

În premieră în România, spun reprezentanții Coresi Shopping Resort, vizitatorii vor avea ocazia să „guste” din trăirile pe care doar un shopping resort le poate oferi. Zona centrală a proiectului va găzdui, pe o suprafaţă de 1.000 mp, un spaţiu de divertisment pentru întreaga familie. Cele patru piaţete cu nume sugestive sunt o particularitate a centrului.

Fiecare dintre acestea are un punct de agrement definitoriu, fie ca vorbim de Carusel sau de scena care, pe toată perioada anului va găzdui spectacole sau concerte. O zonă alocată cinematografelor, de dimensiuni semnificative (3.200 mp), va reuni opt săli digitale. Unele dintre ele pot fi transformate în săli de conferinţe, de teatru sau de recepţii.

O casă a brandurilor

O destinație unică de shopping, de petrecere a timpului liber și de mișcare, Centrul Comercial se întinde pe o suprafață de 31.000 mp şi are o lungime de 650 metri. Aici sunt găzduite branduri cunoscute cum este H&M, Zara, Reserved și alte branduri de talie națională și internațională, care au contractat suprafețe generoase pentru cea mai bună experiență de shopping. Cel mai mare hipermarket Auchan din Transilvania, desfășurat pe o suprafață de 13.800, va atrage mii de vizitatori interesați de cumpărături la un preț avantajos. Mai mult, branduri precum Sergent Major, Decimas, Pizza Hut, Douglas, iStyle, Starbucks, Massimo Dutti, Oysho, Etic vor fi prezente în premieră în Brașov sau chiar în România, la Coresi Shopping Resort.

Coresi înseamnă și un mix de branduri care acoperă segmente diverse precum:

  • Produse alimentare: Auchan, Vinexpert
  • Modă: Bershka, Bigotti, Catwalk Boutique, Etic, Genius, H&M, Kenvelo, LC Waikiki, Lee Cooper, Massimo Dutti, Maya Fashion, Mohito, Orsay, Piazza Italia, Pull&Bear, Sinsay, Springfield, Steilmann, Stradivarius, Terranova, Time Out, Tom Tailor, Tony Fierro și Zara
  • Sport: Decimas și Nike
  • Copii: iDO, Sergent Major și Noriel
  • Încălțăminte: All Shoes, Benvenuti, CCC, Ecco, Deichmann, Office Shoes, Raxela Shoes
  • Lenjerie: Gatta, Oysho, Penti, Za-Za
  • Cosmetice și parfumuri: DM, Douglas, Makeover Paris, Sephora, Pro Beauty Boutique, Profihair Shop, Yves Rocher
  • Bijuterii și accesorii: Biju, Bijuteria Teilor, Mirano, Optiblu, Optiplaza, Sevda, Splend’or, Xeladior
  • Decorațiuni: English Home, Nobila Casa
  • Electronice, IT: Flanco, iStyle (foto), Mobi, Orange, RDS&RCS, IQ Box Telekom, Vodafone
  • Cultură, timp liber cadouri: Animax, Book City, Florăria Magnolia, Inmedio, TUI Travel
  • Servicii: Total Wash, Trodat, Sensiblu
  • Restaurante și cafenele: Belvedere, Crouton, Dodo Pizza, KFC, Mesopotamia, Sergiana, Spartan Restaurant, Subway, Pizza Hut, Come Back, Filicori Zecchini, Salbris Coissants, Tucano Café, Vanilla Coffee

Pe lângă brandurile amintite, un număr de șase magazine vor fi deschise în perioada următoare primului weekend și anunță surprize pline de culoare. Este vorba de: SWAROVSKI, STARBUCKS, NEW YORKER, RESERVED, C.A.T.O. și Family Entertainment Center ȚAKA PAKA.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

One comment

Leave a Reply