Home / Actual / Consilierii săceleni ai PNL au susținut o conferință de presă în care au prezentat o parte din prioritățile lor pentru anul 2018.

Consilierii săceleni ai PNL au susținut o conferință de presă în care au prezentat o parte din prioritățile lor pentru anul 2018.

Infrastructura, o reală problemă a săcelenilor, va beneficia de o atenție sporită din 2018. Consilierul local Cristian Popa a precizat că își propune ca cel puțin 2-3 străzi din fiecare zonă a orașului să beneficieze de investiții serioase.

Și în cartierul de locuințe ANL din Bunloc se vor face investiții serioase. Aici, dupa ani în care administrarea infrastructurii nu a aparținut Primăriei Săcele, se vor investi aproximativ 1 milion de euro in reabilitarea trotuarelor și a străzilor.

Nici educația nu a fost uitată. Astfel, dupa ce în 2017 liberalii au propus și susținut implementarea programului “Primul ghiozdan” la Săcele pentru elevii claselor a I-a, în acest an aceștia își propun să acopere cu programul și clasele a I-a, dar și pe cele pregătitoare. Iniţiatorul proiectului de hotărâre, consilierul local Dan Mureşan (PNL), consideră că “primul ghizdan” va sprijini dezvoltarea învăţământului, dar va ajuta şi la reducerea abandonului şcolar.

În 2017, aproximativ 430 de elevi au beneficiat de “Primul ghiozdan”, efortul bugetar fiind de peste 30.000 lei. Pentru 2018, consilierii PNL estimează că peste 650 de elevi vor intra în acest program.

Ciprian Sterpu, președintele comisiei de Cultură, Tineret și Sport din Consiliul Local Săcele a vorbit despre o susținere mai puternică a asociațiilor de cultură, precum și a cluburilor și asociațiilor sportive.

În acest an când vom sărbătorii centenarul de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, liberalii săceleni doresc o majorare a bugetului pentru evenimentele culturale din Săcele, astfel încât calendarul din 2018 să fie și aici unul plin.

În egală măsură, liberalii vor susține și performanțele sportive, prin acordarea de premii în bani la final de an pentru săcelenii ce se evidențiază în diverse competiții naționale și internaționale.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply