Home / Actual / COMUNICAT DE PRESA din partea DSVSA Braşov

COMUNICAT DE PRESA din partea DSVSA Braşov

Având în vedere aproprierea sărbătorilor pascale, când prin tradiţie se consuma o cantitate mare de carne de miel, vă informăm asupra faptului că mieii (cu excepţia celor sacrificaţi în gospodărie pentru consum propriu) se sacrifica numai în unităţi de abatorizare autorizate şi sub supraveghere sanitară veterinară, de către medicii veterinari, camea fiind pusă în consum numai după aplicarea mărcii de sănătate (ştampila) şi însoţită de certificatul sanitar veterinar de sănătate.

Toate spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt supravegheate de către medici veterinari oficiali care asigură efectuarea examenului ante şi postmortem şi dispun măsuri asupra destinaţiei finale a cărnii (consum uman sau confiscare), aplica marcă de sănătate şi emit certificatul de sănătate, stabilindu-se locul final de comercializare.

Transportul cărnii de miel se efectuează numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, curăţate şi igienizate.

Avertizăm consumatorii să achiziţioneze atât carnea de miel cât şi celelalte produse alimentare care se consuma preponderent în această perioadă, respectiv ouă, lapte şi produse lactate, peste, cozonaci, produse de panificaţie, prăjituri, legume, fructe, numai din unităţi autorizate sau din pieţele agroalimentare autorizate sanitar veterinar.

De asemenea pentru a veni în sprijinul consumatorilor, DSVSA Braşov a organizat program de permanentă (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică), la sediul DSVSA, Circumscripţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi Circumscripţii sanitare veterinare zonale, cu afişarea programului de lucru.

Zona Sacele Dr.Paraipan Georgeta 0740083459

Numerele de telefon la care cetatenii pot semnala orice nereguli intalnite cu privire la siguranta alimentelor sunt:

DSVSA Brasov

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply