Home / Actual / Cascada Tamina: urmatoarea pe lista reabilitarilor turistice

Cascada Tamina: urmatoarea pe lista reabilitarilor turistice

Cascada Tamina este un alt obiectiv turistic spectaculos alături de Canionul Şapte Scări, numai că de foarte mulţi ani nu prea s-a făcut nimic în ceea ce priveşte amenajarea traseului turistic spre această zonă. Pasarelele şi scările ce permit traversarea acestei zone sunt într-un stadiu avansat de degradare, iar acum Regia Locală a Pădurilor Săcele, cea care administrează zona, vrea să investească în reabilitarea acestora.

Aşa cum a fost stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local Săcele, profitul înregistrat de noi în urma exploatării obiectivelor turistice este reinvestit în modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice. La Cascada Tamina se vor realiza poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat. „În momentul de faţă lucrăm la proiect, dar estimăm că investiţia se ridică la aproximativ 350.000 de lei                                                                                    Cristian Popa, reprezentantul RPLP Săcele.

Şi în Prăpastia Urşilor din Masivul Piatra Mare, situată la mică distanţă de Canionul Şapte Scări si de Cascada Tamina, pe unul dintre traseele ce duc spre vârful muntelui, se va realiza o amenajare de tip „via ferrata”, respectiv un traseu care se amenajează prin zone de stâncărie sau direct pe stâncă, şi diferenţa principală între traseele de căţărare şi traseele de „via ferrata” este că pentru acestea din urmă nu mai ai nevoie de corzi, pentru că pe traseu sunt instalate aşa zise corzi fixe. Traseul din apropierea Canionului Şapte Scări va avea o înălţime de aproximativ 100 de metri şi va oferi o panoramă spectaculoasă.

sursa: bzb.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply