Home / Actual / “Blestemul” arhitectului-şef de la Săcele continuă!

“Blestemul” arhitectului-şef de la Săcele continuă!

“Să faceţi o feştanie în biroul arhitectului-sef, să plece blestemele” spune mai în glumă, mai în serios un consilier local săcelean, imediat ce primarul Virgil Popa a confirmat în şedinţa de plen zvonurile referitoare la plecarea actualului arhitect-şef.

Doamna Genţiana Crăciun a decis să părăsească postul, printr-o demisie ce va intra în vigoare pe 12 decembrie 2017.

Cauzele demisiei sunt, conform spuselor primarului, o serie de presiuni ce s-au făcut odată cu intenţia Primăriei Săcele de a face un PUZ rectificator pentru zona Apă Rece din Săcele.

Acest PUZ rectificator îi pune pe mulţi proprietari din zonă să-şi modifice proprietățile prin mutarea unor garduri.

Pe surse, se pare că nu a fost vorba doar de presiuni, ci chiar de ameninţări pe care arhitectul-sef le-ar fi primit personal.

Mai mult decât atât, maşina personală a acesteia ar fi fost zgâriată şi oglindă ruptă, o vandalizare petrecută în aceeaşi perioadă cu primirea ameninţărilor.

Răsună şi acum ca un blestem cuvintele doamnei Crăciun, la nici 2 luni de la preluarea postului:

“Ar trebui să dea de gândit, de ce la Săcele niciun arhitect-şef nu a stat pe post mai mult de 1-2 ani”.

Și vechiul arhitect-şef a plecat cu scandal de la Săcele. Acesta a fost agresat fizic de câteva ori în 2016, fiind forțat să demisioneze.

sursa foto cover: Facebook

Arome delicioase de sărbători, în ediție limitată, de la Farmacia Precizia

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply