Home / Actual / Ansamblul Folcloric “Astra” Săcele s-a reunit şi adună primele premii

Ansamblul Folcloric “Astra” Săcele s-a reunit şi adună primele premii

Veste bună pentru iubitorii de cultură din Săcele: Ansamblul folcloric “Astra” s-a reactivat într-o nouă formulă şi a câştigat primele premii.

Ansamblul folcloric “Astra” din Săcele s-a  înscris și a participat la două concursuri, la Zău de Câmpie (judetul Mureş) şi la Teliu (judeţul Braşov). La Zău de Câmpie ansamblul a obţinut locul al III-lea, iar la Teliu a obţinut premiul special al juriului, ambele premii fiind cu atât mai valoroase având în vedere nivelul ridicat al competiţiilor. Ansamblul săcelean are acum în componență 11 bărbați (şi baieţi) și 13 fete.

Ansamblul s-a reunit la iniţiativa unui grup de tineri foarte entuziaşti care au văzut la părinții lor (Daniela şi Gabriel Cimpoaie sau Adi Moraru) ce bine dansează dansuri populare, dorindu-şi să înveţe şi ei. Lor li s-au alăturat alţi copii, unii foşti dansatori în formațiile instruite în trecut de Gheorghe Debu, Părintele Raul Șerban a mobilizat şi el câţiva copii (dar şi pe el însuşi),  iar Mihaela Crăcană s-a alăturat grupului din plăcerea de a dansa şi cu scopul declarat de a-i sprijini activitatea.

Prima apariţie pe scenă a Ansamblului Folcloric Astra Săcele în formula cea nouă a avut loc cu ocazia serbării “LUMINA DIN LUMINA LUI HRISTOS” organizată de Părintele Raul Valer de Paşte la sala festivă “Victor Jinga” din Săcele. De apreciat şi efortul mai multor factori precum Petru Crăcană sau Asociaţia pentru Dezvoltare Locală “Orizonturi Săcelene”, reprezentată de Nicolae Coliban, de a achiziţiona materiale noi pe care ulterior, Mihaela Crăcană le-a transformat în ceea ce se vede: 10 costume bărbătești și 13 de fete.

Vom reveni cu detalii despre Ansamblul folcloric “Astra” din Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

2 comments

  1. Ansamblul a fost facut la initiativa tinerilor :Stefan Moraru si Emanuel Tabaras 🙂

Leave a Reply