Home / Actual / Activitatea celor de la Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele ne pune pe harta turistică a României. Iată ce spune PROTV despre zona Canionului 7 Scări!

Activitatea celor de la Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele ne pune pe harta turistică a României. Iată ce spune PROTV despre zona Canionului 7 Scări!

La Canionul Şapte Scări a fost inaugurat recent cel mai lung traseu de tiroliană: 4 kilometri de senzaţii tari şi privelişti superbe, conform stirileprotv.ro

Iar drumul până la punctul de lansare, accesibil chiar şi începătorilor, trece prin albia unui pârâu şi câteva cascade spectaculoase.

Extins recent cu încă 15 tronsoane, sistemul de tiroliene de la Canionul Şapte Scări i-a încântat pe turiştii care s-au încumetat să îl încerce:

Turist: “Ideea că poţi să te dai până jos la Dâmbu Morii e foarte faină.”

Turist: “De fiecare dată când vin aici trebuie să mă dau pe tiroliana. Obosesc dacă nu mă duc pe ea.”

Traseul format din 36 de tronsoane porneşte de la baza canionului şi poate fi parcurs în 90 de minute. Înainte de lansare, un specialist le oferă turiştilor ponturi care să îi ajute să ajungă în siguranţă la sol.

Specialist care explica regulile unui turist: “Pe mijloc, aici, intre asigurări şi întindeţi astea să nu sara. Staţi în ham, nu plecaţi. Scoateţi capul afară.”

Specialist: “Niciodată ambele mâini pe rola pentru că punem prea multă presiune pe ea, frânează şi nu mai ajunge la capăt. De altfel, niciodată ambele mâini pe sfori pentru că ne răsucim şi este foarte posibil să dăm cu spatele de copaci.”

În coborâre, turiştii au parte de un peisaj spectaculos: traseul trece printr-o pădure deasă, de-a lungul unui pârâu.

Turistă: “Super tare, mi-a plăcut maxim, merita încercat. Sunt câteva opriri aşa mai bruşte şi creşte un pic nivelul de adrenalină la opririle alea.”

Diana: “Super frumos. Şi vremea a ţinut cu noi astăzi. Nişte peisaje nemaipomenite şi…nu ştiu…se lasa cu pofta de mâncare după un traseu de sus până aici.”

Imagini spectaculoase pot fi admirate şi la canion, un defileu săpat în calcar care adăposteşte şapte cascade superbe.

Alexandru: “Aşteptam să urcăm în canion.”
Reporter: “De cât timp aşteptaţi?”
Alexandru: “Păi avem cam o oră, cel puţin.”

Turişti din Israel: “E foarte frumos. E frig, dar e foarte frumos. Locul ăsta arată mai autentic. Simţi pământul şi te caţeri. E foarte bine.”

Intrarea în canion costa 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Cei care au vrut să încerce şi tiroliana au mai plătit 90 de lei.

sursa stirileprotv.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia